Descriere
Alexandria, un adevărat Paris al lumii elenistice, este locul unde se întâlnesc două destine:
- Thaisa, frumoasa actriţă şi curtezană, ce inflamează minţile şi goleşte pungile bărbaţilor vremii,
- Pafnutie, stareţul unei mănăstiri din deşertul Thebaidei, a cărui virtute şi credinţă sunt intens încercate de ispitele lumii profane.
Uitând de sine, Thaisa dăruieşte dragoste şi frumuseţe, primind în schimb admiraţie şi lux.
Atent (numai) la sine, Pafnutie inventează noi şi noi forme de ascetism şi autoflagelare, primind în schimb ispite şi încercări fără număr.
Dorind să-şi salveze credinţa prin aducerea oii rătăcite înapoi în turma Domnului, Pafnutie descoperă multitudinea de interpretări ale relaţiei dintre Creator şi oameni, dintre Fiul lui Dumnezeu şi cei care-L urmează.
Şi descoperă că
- între bine şi rău,
- între credinţa şi impietate,
- între fericirea inocentă şi păcatul scârbavnic
există doar o diferenţă de intenţie şi onestitate.
Diferenţa ce te poate salva sau condamna pe vecie.
Deşi personajele sale poartă numele unor sfinţi din Deşertul Alexandriei, romanul este departe de a fi unul de propagandă religioasă.
Evenimentele, motivaţiile, acţiunile sunt schimbate, pentru a ilustra o idee de mare actualitate în România: în ce măsură cineva poate sau are dreptul de a acţiona în numele lui Dumnezeu, atâta timp cât încă este bântuit de fantasme sexuale şi obsesii legate de gloria lumească.
Pentru prima oară în România, acest roman este însoţit de gravurile realizate special pentru ediţiile de lux din timpul vieţii autorului.
Anatole France a fost Laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1921 şi membru al Academiei Franceze.
S-a remarcat prin eleganța stilului şi profunzimea detaliilor psihologice, ce dau scrierilor sale o putere de evocare şi de fascinaţie aparte.
Temele sale favorite sunt cele care ne preocupă şi în prezent:
- binele şi răul,
- pasiunea şi moralitatea,
- ambiţia egoistă şi dăruirea de sine.
ISBN: 978-606-94227-5-5
Recenzii
Nu există recenzii până acum.