Misiunea noastră
Încă din 1990, ne-am angajat ca, prin cărțile pe care le edităm, să contribuim la schimbarea mentalităților și la dezvoltarea personală și spirituală a românilor.
Acolo unde alții văd doar oportunitatea de a realiza profituri, noi am văzut șansa de a deschide mințile și inimile oamenilor, prin cărți atent ilustrate și editate.
Iar unor texte clasice, ce fie au fost alterate de traduceri făcute din limba franceză, cu toate că au fost inițial create în germană sau engleză, fie au fost mutilate de cenzura comunistă, le-am dat șansa de a putea fi citite așa cum au fost concepute de autorii lor.
Te invităm să te alături comunității create în jurul cărților Editurii Șapte, pentru plăcerea de a citi cărți care îți încântă sufletul și îți inspiră gânduri și acțiuni menite să te dezvolte și să-ți optimizeze viața.
Special pentru Tine
Cadoul Ideal
O carte este unul dintre cele mai bune cadouri pentru oricine, cu orice ocazie.
Oferă și tu
Mentori Valoroși
Scriitorii au darul de a ne deschide mințile și inimile, inspirându-ne să evoluăm permanent
Descoperă-i
Provocări Unice
Credem în puterea auto-coachingului de a schimba vieți și afacilita depășirea limitelor din trecut
Acceptă-le
Cărțile tale Preferate
- Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-02-202463,00 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-02-202463,00 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-02-202444,00 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
63,00 lei59,70 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite - Adaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-02-202444,00 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-02-202444,00 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite
- Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
88,00 lei69,70 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite - Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
88,00 lei69,70 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite - Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
44,00 lei29,80 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite - Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
41,00 lei29,80 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite - Reduceri!Adaugă la FavoriteAdaugă la FavoriteLivrare estimată pe 05-12-2023
41,00 lei29,80 lei TVA inclus Adaugă în CoșAdaugă la FavoriteAdaugă la Favorite